Atracţiile României, promovare zero în 2021. Ministerul Economiei: „Avem buget de 7 mil. lei, dar perioada de pandemie a stat în calea cheltuirii acestor bani“

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului are un buget pentru anul acesta de aproape 7 milioane lei, mai exact 6,7 mil. lei, alocat promovării turismului local, însă pandemia a stat în calea cheltuirii acestuia.

„Până la data prezentei nu au fost efectuate plăţi din bugetul alocat Programului de marketing şi promovare turistică, însă mai multe proiecte se află în curs de finanţare în aceste momente. Perioada de pandemie a stat în calea evaluării efectelor reale ale cheltuirii acestor bani publici“, spun pentru ZF reprezentanţii Ministerului Economiei. În primele opt luni ale acestui an, Ministerul Economiei nu a dus niciun program amplu de promovare a turismului local, deşi resursele naturale, culturale şi istorice ar putea face din România locul în care din ce în ce mai mulţi turişti străini ar putea să îşi facă vacanţa. Miruna Diaconu

Ministerul Economiei menţioneasă însă proiecte iniţiate de către organizaţiile din domeniul turismului şi culturii sau de autorităţile publice locale, nicidecum de către Ministerul Economiei, care are în componenţa sa Direcţia Marketing şi Dezvoltare în Turism, ce are drept scop promovarea turismului local.