Business Hi-Tech
Acceleratorul a lansat recent raportul 100 AI Startups în care sunt prezentate start-up-urile româneşti sau cu fondatori români ce dezvoltă soluţii care au la bază inteligenţa artificială sau au această componentă de tehnologie în core business. Techcelerator, cel mai mare accelerator din România pentru proiecte de tehnologie, a început înscrierile pentru cea de-a doua ediţie a programului de accelerare Advancing AI dedicat start-up-urilor regionale care dezvoltă produse bazate pe tehnologiile de inteligenţă artificială (AI) şi machine learning (ML). La program pot aplica atât start-up-uri locale, cât şi companii din Europa de Sud-Est, subverticalele vizate fiind AI Analitic (aplicaţii precum analiza sentimentului, evaluarea riscului pentru furnizori), AI Funcţional (IoT, roboţi), AI Interactiv (asistenţi inteligenţi, chatbot), AI Text (recunoaşterea textului, conversia discursului în text) şi AI Vizual (computer vision, realitate augmentată).
-
Florian Neagu, BNR: 50% din creditele bancare acordate pot fi afectate de noua legislaţie bancară privind finanţările verzi
-
Unu din opt absolvenţi de facultate este specializat în IT, matematică sau statistică. „Principala limitare este numărul de profesori de informatică din învăţământul superior.“
-
Urmează ZF Bankers 2021, 6-7 iulie. Pentru economişti, creşterea salariilor şi a preţurilor pe piaţa imobiliară constituie un avertisment macroeconomic. În schimb, pentru bancherii comerciali, aceasta este cea mai bună veste
-
InnovX – BCR. Sergiu Pop, partener specialist Azure la Microsoft şi George Darie, head of business development la Modex: După digitalizarea de criză din pandemie companiile vor avea o abordare mai pragmatică şi bazată pe a obţine rezultate pe termen lung
-
ZF Investiţi în România! Virgil Mândru, proprietarul Tohani: Vrem să dezvoltăm o zonă de căsuţe în vie. Am investit până acum 5 mil. euro în turism şi mai investim încă un milion anul acesta
-
Scoaterea adresei din buletin, o bombă administrativă cu care vine netam-nesam USR PLUS. Când toată lumea aştepta spitale, autostrăzi şi campusuri şcolare, cel mai important proiect administrativ al USR PLUS este scoaterea adresei din buletin
-
Ce puteţi citi în noua ediţie din Business MAGAZIN: Povestea de 50 de ani a liderului pieţei româneşti de lactate
-
Cristian Sporiş, Raiffeisen Bank, vine la Deloitte/ZF ESG. Care sunt temele de discuţie?
-
ZF Agropower. Dacian Badea, Fermele Ecologice Silvania: E nevoie de investiţii în zootehnie. Lipsesc depozitarea şi procesarea
-
Vacanţa în străinătate începe cu testarea. Un milion de lei, media zilnică a testelor rapide. Testele antigen rapide, acceptate pentru călătoriile în afara ţării, ridică afacerile laboratoarelor private. „Cererea pentru teste antigen a crescut cu 400% în iunie“