şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat,despre revenirea la şcoală după vacanţa de două săptămâni

Nu există nicio garanţie că după două săptămâni de vacanţă vor fi reluate cursurile faţă în faţă, a declarat, vineri seara, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat.

Şeful DSU a spus, că s-a preferat soluţia vacanţei de două săptămâni în dauna cursurilor online pentru toţi elevii, compensând, ulterior, zilele date pentru vacanţă, pentru a nu fi o discrepanţă între accesul la online şi seriozitate.

„Au fost nişte discuţii care au fost stabilite mai ales de experţii de la Ministerul Educaţiei că asta ar fi soluţia mai bună”, a spus dr. Raed Arafat, la Digi 24.

Şeful DSU a spus „că nu există nicio garanţie” că după vacanţa de două săptămâni se va reveni la şcoală.

„Nu există nicio garanţie (că vor începe cursurile fizic – n.r.) pentru că nu ştim cum va evolua. Aşteptăm să vedem evoluţia şi discuţia asta a fost că la 10 zile vom evalua din nou. La 10 zile vom vedea cum se mişcă situaţia”, a mai declarat şeful DSU.

Toţi elevii intră în vacanţă timp de două săptămâni, de luni, 25 octombrie, ca măsură de combatere a pandemiei.