Americanii invadează fotbalul european: Elliott Management a acceptat să vândă clubul de fotbal italian AC Milan grupului de investiţii american RedBird Capital

Elliott Management a acceptat să vândă clubul de fotbal italian AC Milan grupului de investiţii american RedBird Capital, într-o tranzacţie de 1,2 miliarde de euro care pune capăt incursiunii de patru ani a firmei în domeniul sportului, au declarat persoane apropiate clubului.

Tranzacţia pentru AC Milan, care şi-a încheiat redresarea sub conducerea lui Elliott prin câştigarea titlului în acest sezon în cea mai importantă ligă profesionistă din Italia, Serie A, va fi anunţată miercuri, au adăugat aceste persoane.

Achiziţia de către RedBird, condusă de fostul bancher de la Goldman Sachs Gerry Cardinale, vine la mai puţin de un an după ce a cumpărat o participaţie de aproximativ 10% din Fenway Sports Group, holdingul care deţine clubul de fotbal Liverpool şi echipa de baseball profesionist Boston Red Sox.

Pentru Cardinale, afacerea va fi cea mai importantă achiziţie de profil din domeniul sportului şi va oferi companiei sale dreptul de proprietate asupra unui club care a fost încoronat de şapte ori campion al Europei.

Conform termenilor tranzacţiei, Elliott va păstra o participaţie minoritară la AC Milan şi este posibil să păstreze un loc în consiliul de administraţie, au declarat persoanele apropiate clubului. Vânzarea vine după un proces care a durat luni de zile, în timpul căruia Elliott a sondat mai mulţi cumpărători, inclusiv Investcorp din Bahrain.

Tranzacţia evidenţiază marşul puternicilor investitori de capital privat în sport şi în special în fotbal, la doar câteva zile după ce un consorţiu american finanţat în principal de Clearlake Capital, cu sediul în California, a acceptat să plătească 2,5 miliarde de lire sterline, plus o promisiune de a investi 1,75 miliarde de lire sterline, pentru a cumpăra Chelsea Football Club din Anglia.