Ai o afacere sau ai un brand?

Dumneavoastră ce sunteţi? Un creator de brand sau un businessman? „Mie îmi place mai mult să creez branduri decât să mă ocup de businessuri”, spune Jean Valvis, un grec elveţiano-român, care a făcut şi face carieră în capitalismul românesc. În 1994 a creat afacerea cu apele minerale Dorna, pe care după opt ani a vândut-o gigantului american Coca-Cola pentru 40 de milioane de euro. Apoi, în 1998, a făcut brandul de lactate Dorna, pe care l-a vândut grupului francez Lactalis în 2008 pentru 80 de milioane de euro. Acum, în 2022, s-a asociat cu Pepsi, eternul rival al Coca-Cola, pentru afacerea Aqua Carpatica, un nou brand de ape minerale, creat în 2010. Valvis a vândut 20% din business la o valoare totală a companiei estimată în jurul a 350 de milioane de euro. Pentru cineva care se declară mai degrabă un creator de brand decât un om de business, cele trei tranzacţii înseamnă mult. În 1980, Valvis a obţinut o diplomă în estetică arhitecturală la Universitatea Sorbona din Paris, ceea ce justifică atenţia lui către brand. De când îl ştiu pe Jean Valvis, tot timpul a vorbit mai mult despre brand, despre filosofia din spatele unui brand, despre estetica brandului, despre forma produselor, despre culoarea sau culorile brandului, decât despre afacerea din spate. De ea se ocupă altcineva.

Bineînţeles, dacă în spatele unui brand nu există un business, dacă nu exista izvorul de ape minerale Dorna, dacă nu exista izvorul de ape minerale din spatele Aqua Carpatica, brandul poate nu ar fi existat. Dar după ce ai un business care începe să meargă, brandul începe să conteze cel mai mult, el poate face diferenţa pe piaţă, el te ajută când este criză şi, în final, are preţul lui, separat de business.

De aceea, la nivel mondial există clasamente separate cu valoarea strictă a brandurilor. Capitalismul românesc, companiile româneşti, antreprenorii români, nu au o istorie de brand. De altfel, nici România nu are un brand de ţară. Destul de puţini antreprenori români s-au concentrat pe brand, deşi au businessuri destul de bune. Investiţiile în marketing, comunicare, publicitate, sunt considerate mai degrabă o cheltuială decât o investiţie. Toată lumea vrea ca, după ce investeşte 100.000 de euro, 1 milion de euro, 5 milioane de euro într-o campanie publicitară, să i se întoarcă de 10 ori banii imediat. Nu se poate. Un brand se construieşte în timp, dar, mai mult decât atât, trebuie să-l ţii permanent în viaţă. Coca-Cola, Pepsi, Mc’Donalds, KFC nu ar avea nevoie de campanii pentru că toată lumea a auzit de aceste produse şi le cumpără. Dar totuşi aceste branduri sunt practic cei mai mari investitori în publicitate în fiecare an. Piaţa românească de publicitate, estimată la 640 de milioane de euro în acest an, este destul de săracă, atât ca valoare, dar mai ales ca prezenţă a companiilor româneşti. Bineînţeles că nu toată lumea este Dedeman sau Aqua Carpatica să aibă bani pentru investiţii continue, dar nici cei care au bani nu prea investesc în brandul lor. Şi mulţi se întreabă câteodată de ce multinaţionalele au reuşit să vândă mai mult deşi, poate, produsele lor nu sunt cele mai multe. Companiile româneşti şi antreprenorii români încă nu au o cultură de brand, considerând că nu au nevoie atâta timp cât deja sunt în piaţă, ca şi cum produsul se vinde de la sine, doar prin simpla lui existenţă. Dacă firmele româneşti, dacă patronii români ar investi mai mult în brandurile pe care le-au creat, piaţa de advertising ar fi mai mare şi ar lua mai mult din consumul intern. Nu poţi spera să vinzi bine şi în vremurile bune şi în vremuri de criză, dacă lumea nu ştie de tine, dacă nu ai un brand de care să ai grijă. Iar în momentul în care scoţi capul, întâi cu brandul şi apoi cu businessul, devii o ţintă pentru numele mari internaţionale. Nu este obligatoriu să-ţi vinzi businessul sau brandul, dar dacă eşti în piaţă, la bătaie cu multinaţionalele, trebuie să investeşti continuu în brand, nu numai o dată pe an, când se întâmplă ceva. Brandul te poate ajuta şi în evaluarea mai mare a businessului pentru că face diferenţa în piaţă.

 

Valvis a creat trei branduri şi, probabil, dacă mai are timp, va mai crea şi altele.

Dar important este ca firmele româneşti, companiile româneşti, să înveţe ce înseamnă să creezi şi să ai grijă de propriul brand.

Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.