Raport la două luni: Veniturile bugetului statului cresc mai bine decât aşteptările, dar cheltuielile au explodat

Aproape toate veniturile bugetului de stat merg în grafic sau mai bine, ceea ce a făcut ca încasările la bugetul general să crească cu 17% în primele două luni din an, faţă de creşterea de 13%, cât era programarea pentru 2024 În aceeaşi vreme, însă, cheltuielile bugetului cresc cu 27%, în loc să crească cu numai 10%, cât şi-a propus guvernul În aceste condiţii, deficitul bugetar, care ar trebui să scadă, a crescut cu 70% în primele două luni din 2024 faţă de aceeaşi perioadă din 2023 şi a ajuns la 29 mld. lei, adică 1,7% din PIB.

Guvernul Marcel Ciolacu şi-a planificat un deficit bugetar de 87 mld. lei în 2024. Tradiţional, cam jumătate din deficit se adaugă la final de an, în ultimele două luni, când se echilibrează bugetele. Pe primele două luni din an, însă, deficitul bugetar a ajuns deja la 29 mld. lei, adică mai bine de o treime din tot deficitul anual. Evoluţia a venit în special din cauza creşterii puternice a cheltuielilor pe toate palierele, dar mai ales pe zona de salarii, bunuri şi servicii şi investiţii de la bugetul de stat.

Cu toate acestea, şi veniturile au mers în grafic. Bogdan Glăvan, analist financiar, spune însă că situaţia veniturilor trebuie privită şi dincolo de cifre: „Dacă evoluţia ar fi cu adevărat bună, atunci statul ar avea mai mulţi bani şi deficitul bugetar ar scădea dar, după cum tocmai am spus, exact invers se petrece, anume statul înregistrează cel mai mare deficit bugetar (pe primele două luni) din istoria de după 1989“, este de părere Glăvan.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels