În era digitală de astăzi, vieţile noastre sunt din ce în ce mai populate de materiale video. Le consumăm sub formă de filme de lung metraj în cinematografe, sub formă de episoade ale serialului preferat, din confortul casei noastre sau sub formă de clipuri scurte, care ne captează atenţia, pe platforme online precum TikTok.
Fie că este vorba despre o capodoperă cinematografică sau de un clip de 15 secunde ajuns senzaţie virală, crearea şi difuzarea de videoclipuri constituie o parte fundamentală a divertismentului modern. Totuşi, în această lume vastă a conţinutului vizual, există o dimensiune juridică adesea trecută cu vederea, în ciuda faptului că este esenţială pentru existenţa acestor materiale video: drepturile de proprietate intelectuală (IP).
Acest articol îşi propune să ofere o scurtă prezentare a complexităţii drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul juridic al Uniunii Europene (UE), folosind drept exemplu capodopera lui Quentin Tarantino – „Pulp Fiction”.
Pe măsură ce avansăm în acest peisaj juridic şi cinematografic, vom descoperi modul în care drepturile de proprietate intelectuală privind textul, muzica, imaginile, conţinutul video şi mărcile comerciale modelează lumea divertismentului de astăzi şi protejează procesul de creaţie, asigurându-ne că autorii, fie că sunt de la Hollywood sau de pe TikTok, dispun de mijloacele adecvate pentru a proteja rezultatele muncii lor intelectuale.
1. Naraţiunea cinematografică: Scenariul
Potrivit cadrului juridic al UE, scenariul unui film este protejat de dreptul de autor ca operă literară originală. Prin urmare, drepturile ulterioare ale autorului de a reproduce, distribui şi adapta scenariul se nasc odată cu crearea operei, în timp ce înregistrarea acesteia la autorităţile competente are doar scopul de a facilita protecţia (spre pildă, cu scopul de a fi folosită ca dovadă a preexistenţei unei opere într-un eventual litigiu).
Aceste drepturi sunt stabilite în temeiul Directivei UE privind drepturile de autor şi urmăresc să asigure autorilor posibilitatea de a controla utilizările ulterioare ale operei lor creative şi de a beneficia de pe urma acestora.
În ceea ce priveşte drepturile de proprietate intelectuală asupra filmelor, este important să facem o distincţie între scenariu şi filmul rezultat, scenariul fiind o operă separată care serveşte doar ca punct de plecare pentru film. În timp ce scenariul este protejat ca operă literară, filmul în sine, ca operă derivată, implică un set distinct de drepturi şi necesită adesea implicarea mai multor părţi pentru ca scenariul să prindă viaţă pe ecran, precum regizori, actori, compozitori şi producători.
Drepturile de autor asupra filmelor sunt împărţite în categorii de drepturi specifice fiecărei categorii de autori de mai sus. Astfel, filmele ajung să cuprindă o multitudine de drepturi de autor, care pot da naştere la probleme complexe, amplificate de evoluţia rapidă a tehnologiei.
Spre exemplu, la sfârşitul anului 2021, regizorul de film Quentin Tarantino a dezvăluit planul de a crea şapte jetoane nefungibile (NFT) cu scene din filmul său emblematic „Pulp Fiction”. Aceste NFT-uri urmau să includă extrase digitalizate din manuscrisul original al scenariului , scene ce nu au mai fost difuzate până acum şi un comentariu audio personal al lui Tarantino însuşi.
Această iniţiativă a generat o dispută juridică între regizor şi studioul de film Miramax, căruia Tarantino îi acordase drepturi ample asupra filmului „Pulp Fiction” în 1993, fiecare parte susţinând că NFT-urile reprezentau o exploatare a drepturilor de autor asupra filmului, respectiv a scenariului. În ciuda faptului că regizorul păstrase anumite drepturi asupra filmului, inclusiv dreptul de publicare a scenariului sau de-l folosi pe mijloace media interactive, Miramax a considerat că planurile nu se încadrau în drepturile rezervate de Tarantino prin contract.
Fără îndoială, apariţia NFT-urilor este o evoluţie recentă pe care studiourile şi producătorii de filme nu o anticipaseră. Aceste dezvoltări subliniază necesitatea unei evaluări meticuloase a drepturilor rezervate în negocierea contractelor relevante, inclusiv în ceea ce priveşte reproducerea, exploatarea şi condiţiile în care operele pot fi puse ulterior la dispoziţia publicului.
2. Importanţa sunetelor şi a videoclipurilor: Melodii, fotografii şi imagini video
Una dintre cele mai izbitoare caracteristici ale filmului „Pulp Fiction” este coloana sonoră de neuitat şi măiestria sa cinematografică. De la surf rock la soul, filmul foloseşte efectele audio pentru a crea atmosfera şi pentru a potenţa firul narativ.
În acest context, este necesar să amintim că muzica în sine este protejată de drepturi de autor şi că textierii, compozitorii şi interpreţii deţin drepturi de proprietate intelectuală care trebuie respectate atunci când operele sunt folosite, inclusiv în filme.
Aşadar, cum utilizăm melodii în videoclipuri sau, la scară mai largă, în filme, fără a încălca drepturile de autor existente asupra operei originale? În domeniul cinematografiei, melodiile sunt utilizate de obicei sub licenţă sau chiar sunt deţinute de companiile de producţie cinematografică, mai ales dacă sunt create special pentru un film.
Folosirea melodiilor în materiale video poate fi facilitată şi prin mecanisme juridice alternative, cum ar fi conceptul utilizării loiale (fair use) sau a operelor care au intrat deja în domeniul public, aspecte detaliate mai jos.
În mod similar, elementele artistice ale filmului, inclusiv scenele sale emblematice, cinematografia şi animaţiile, intră sub incidenţa distinctă a drepturilor de proprietate intelectuală.
3. Mărcile în firul narativ
În universul filmului „Pulp Fiction” apar adesea mărci comerciale memorabile. Fie că este vorba de fictivul „Big Kahuna Burger” sau de foarte realul „Big Mac”, aceste mărci marchează un ecosistem juridic complex. Legislaţia UE este strictă în ceea ce priveşte înregistrarea şi utilizarea mărcilor, asigurând respectarea drepturilor titularilor de marcă şi, în acelaşi timp, împiedicând ca drepturile asupra mărcilor să fie deţinute pe termen nelimitat fără a fi utilizate în mod real în scopuri comerciale.
Mărcile comerciale, cum ar fi emblematicul „Big Mac”, sunt valori inestimabile pentru companii, dar neutilizarea lor activă şi nepromovarea lor în legătură cu bunurile sau serviciile înregistrate pot slăbi protecţia acestora şi pot duce la contestări ale mărcii.
Un exemplu notabil a fost decizia de revocare a mărcii „Big Mac” din cauza neutilizării, emisă de Divizia de anulare a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).
Deşi decizia a fost ulterior revocată în apel, acest exemplu ne reaminteşte că titularii de mărci nu trebuie doar să îşi asigure drepturile prin înregistrarea acestora la autorităţile competente, ci şi să utilizeze în mod activ şi real mărcile în scopul declarat, pentru a proteja exclusivitatea şi identitatea mărcii în peisajul concurenţial al pieţei.
Odată ce marca este protejată, de regulă, este necesară obţinerea acordului titularului înainte de a o reprezenta în orice scop, inclusiv în filme. În mod excepţional, se admite de obicei că apariţia accidentală/în fundal a unei mărci sau a unui logo nu ar trebui interpretată ca o încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală ale titularului, atât timp cât marca nu este prezentată în mod accentuat, nu este denigrată şi este utilizată conform destinaţiei, nealterată.
4. Utilizarea loială şi parodierea
Costurile de producţie a unui film pot fi substanţiale, iar o modalitate de a reduce cheltuielile este de a lua în considerare opţiuni alternative în locul obţinerii de licenţe sau dobândirii drepturilor de proprietate intelectuală. Printre aceste alternative, conceptul utilizării loiale (fair use) şi utilizarea operelor aflate deja în domeniul public se pot dovedi extrem de valoroase pentru producătorii de filme.
Utilizarea loială permite utilizarea limitată a materialului protejat prin drepturi de autor în anumite circumstanţe, în scopuri cum ar fi realizarea de observaţii, critici sau efecte comice, în timp ce lucrările din domeniul public sunt lucrări care nu fac obiectul restricţiilor privind drepturile de autor (fie pentru că drepturile de autor au expirat, fie pentru că lucrarea nu a fost niciodată protejată prin drepturi de autor), oferind o multitudine de materiale creative disponibile pentru construirea de poveşti şi exprimare artistică.
Conform jurisprudenţei europene, o operă este considerată parodie sau satiră atunci când (i) evocă ideea unei opere existente, (ii) prezintă diferenţe perceptibile în raport cu aceasta pentru a evita riscul de confuzie şi (iii) este o manifestare a umorului sau o persiflare.
Mecanismele de mai sus au ca scop căutarea unui echilibru între libertatea de expresie creativă şi interesele titularilor de drepturi de autor. De asemenea, este esenţial să punctăm că normele care reglementează utilizarea echitabilă şi lucrările din domeniul public pot să difere de la o jurisdicţie la alta, astfel încât respectarea legislaţiei locale privind drepturile de autor este esenţială atunci când se abordează astfel de materiale la scară internaţională.
Concluzie:
În Uniunea Europeană, proprietatea intelectuală este un aspect vital al industriei cinematografice, având în vedere multiplele forme de proprietate intelectuală, precum textul, muzica, imaginile şi mărcile, care se împletesc în materialul cinematografic. Prin înţelegerea şi respectarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra diverselor lucrări protejate prin drepturi de autor, încorporate în rezultatul cinematografic, producătorii pot continua să creeze capodopere, protejând în acelaşi timp drepturile creatorilor şi autorilor din această industrie dinamică.
Autori: Bianca Chera (senior associate), Marius Gheldiu (associate)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels